ORDONANŢĂ nr. 26 din 1 august 2024 privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, precum şi pentru completarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri bugetare EMITENT Guvernul PUBLICAT ÎN Monitorul Oficial nr. 754 din 01 august 2024
Monitorul Oficial
Guvernul
Intrare în vigoare: 04.08.2024
ORDONANȚĂ nr. 26 din 1 august 2024 privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României, precum și pentru completarea art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri bugetare EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 1 august 2024 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 1 pct. VII.1 din Legea nr. 187/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
+
Articolul I (1) Prezenta ordonanță reglementează unele măsuri pentru prelungirea contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru care au asigurate sursele financiare parțial sau integral din Planul național de redresare și reziliență al României, ca urmare a prelungirii duratei contractelor de finanțare aferente, în conformitate cu termenele stabilite în cuprinsul acestora. (2) În cazul contractelor prevăzute la alin. (1) pentru care este necesară modificarea termenului de furnizare/prestare/ execuție, autoritatea/entitatea contractantă efectuează, în cadrul unei note justificative, aprobată de reprezentantul legal, care răspunde pentru realitatea și corectitudinea informațiilor cuprinse în aceasta, o analiză cu privire la necesitatea și justificarea modificării contractelor respective, din punctul de vedere al condițiilor ce au determinat această necesitate, prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 238 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și al impactului acestor condiții asupra contractelor. (3) Autoritatea/Entitatea contractantă analizează în cuprinsul notei justificative prevăzute la alin. (2) dacă sunt îndeplinite circumstanțele prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. c) pct. (i) din Legea nr. 98/2016 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 238 lit. a) din Legea nr. 99/2016 , cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare contract de achiziție în parte. (4) Pe baza notei justificative prevăzute la alin. (2) părțile contractante încheie un act adițional de prelungire a duratei contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/ acordurilor-cadru. (5) Prelungirea contractelor prevăzute la alin. (1) se aplică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții, analizate în cuprinsul notei justificative prevăzute la alin. (2) : a) schimbarea condițiilor pe baza cărora s-a fundamentat durata contractelor a intervenit după termenul-limită pentru depunerea ofertelor; ... b) schimbarea prevăzută la lit. a) nu putea fi avută în vedere de către părțile contractante la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv la momentul elaborării ofertei. ... (6) Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/acordurilor-cadru a căror atribuire s-a realizat exclusiv în baza punctajului obținut pentru factorul de evaluare „durata de furnizare/prestare/ execuție“. (7) Prezenta ordonanță se aplică contractelor de achiziție publică/sectorială/acordurilor-cadru încheiate după data intrării sale în vigoare. (8) Prevederile prezentei ordonanțe se aplică în mod corespunzător și în cazul modificării contractelor de achiziție publică/sectorială/acordurilor-cadru aflate în derulare la data intrării acesteia în vigoare.
+
Articolul II La articolul V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 29 decembrie 2023, aprobată cu completări prin Legea nr. 153/2024 , după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins: (4^1) Se autorizează ministrul finanțelor ca, la solicitarea coordonatorilor de reforme și/sau investiții prevăzuți în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022 , cu modificările și completările ulterioare, transmisă în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni, să aprobe exceptarea de la aplicarea prevederilor alin. (2) și (3) pentru deschiderile de credite efectuate de ordonatorii principali de credite coordonatori de reforme și/sau investiții sau cu rol de beneficiar în cadrul proiectelor finanțate din PNRR, care deschid și repartizează credite bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale pentru deschiderile de credite bugetare aferente titlurilor de cheltuieli 60 «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR» și 61 «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumuturi a PNRR PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 1 august 2024. Nr. 26. -----