ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 30 iunie 2025 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice EMITENT Guvernul PUBLICAT ÎN Monitorul Oficial nr. 613 din 30 iunie 2025
Monitorul Oficial
Guvernul
Intrare în vigoare: 01.07.2025
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 36 din 30 iunie 2025 pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 30 iunie 2025 Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele și obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice, având în vedere Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din 3 aprilie 2020 (2020/C 116/01), prin care se solicită României adoptarea de măsuri riguroase pentru corectarea deficitului bugetar excesiv, precum și angajamentele asumate prin planificarea bugetară pe termen mediu și lung privind reducerea graduală a deficitului bugetar de la 7,9% din PIB în anul 2024 la sub 3% în anul 2031, pe fondul unei scăderi a ponderii cheltuielilor publice în PIB de la 41,9% la 35,9%, în perioada 2025-2031, se impune adoptarea unor măsuri pentru consolidarea fiscală prin controlul și reducerea cheltuielilor publice. Întrucât cheltuielile de personal au crescut în cursul anului 2024, ca urmare a majorărilor salariale acordate pentru întreg personalul din sectorul public, de la 132 mld lei la 164 mld lei, cu o valoare nominală de +32 mld lei, respectiv cu un procent de +24%, reprezentând în anumite situații pentru anumite categorii de personal din sectorul public avansuri la Legea salarizării unice ca reformă asumată prin Planul național de redresare și reziliență, iar în acest context pentru a respecta traiectoria de ajustare a deficitului bugetar potrivit planului bugetar pe termen mediu și lung este necesară reducerea unor categorii de cheltuieli de personal, având în vedere recomandarea Comisiei Europene din luna iunie 2024 [COM (2024) 623 final], potrivit căreia România trebuie să limiteze creșterea cheltuielilor primare nete la o rată compatibilă cu reducerea deficitului public către valoarea de referință de 3% din PIB prevăzută în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( TFUE ) și să mențină datoria publică la un nivel prudent pe termen mediu, ținând cont de traiectoria de referință a cheltuielilor primare nete care ar asigura o ajustare a deficitului bugetar către valoarea de referință prevăzută de TFUE , transmisă de către Comisia Europeană României la data de 20.06.2025 [C (2024) 4457 final], având în vedere angajamentul României de reintrare pe o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar începând cu anul 2025, precum și reformele și investițiile care stau la baza acestei construcții bugetare, precum și extinderea perioadei de timp pentru ajustarea deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani, având în vedere obligațiile care decurg din Directiva 89/391/CEE privind securitatea și sănătatea lucrătorilor, Directiva 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru, precum și Carta socială europeană revizuită , ratificată prin Legea nr. 74/1999 , ținând cont de necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente, deoarece neadoptarea măsurilor de limitare a cheltuielilor bugetare ar genera un necesar de finanțare suplimentar în anul 2025, rezultând un nivel nesustenabil al deficitului bugetului general consolidat de peste 7% din produsul intern brut, ceea ce va avea ca efect creșterea datoriei publice, cu riscul înăspririi condițiilor de finanțare a acesteia, luând în considerare faptul că situația prezentată întrunește premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecințe negative, afectând sustenabilitatea finanțelor publice, având în vedere că măsurile prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență presupun o intervenție temporară asupra regimului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, în scopul limitării creșterii cheltuielilor bugetare și al încadrării în țintele de deficit bugetar asumate de România prin angajamente internaționale, este necesar ca acestea să se aplice pentru o durată determinată, respectiv în perioada cuprinsă între 1 iulie 2025 și 31 decembrie 2026. Întrucât problemele menționate mai sus vizează interesul public și strategic al României pentru asigurarea sustenabilității finanțelor publice, gestionarea fondurilor europene și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență. În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată , Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
+
Articolul I Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. I capitolul I litera B articolul 13, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 13 (1) În raport cu condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. ... 2. La anexa nr. II capitolul II articolul 7 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins: c) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 3. La anexa nr. II capitolul II articolul 14 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins: d) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 4. La anexa nr. III capitolul VI articolul 1 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 5. La anexa nr. IV capitolul VI articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 2 (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se acordă un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. ... 6. La anexa nr. V capitolul VIII articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 4 (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat. ... 7. La anexa nr. VI capitolul II articolul 12 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 8. La anexa nr. VII capitolul II articolul 10, litera a) va avea următorul cuprins: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 9. La anexa nr. VIII capitolul I litera B articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 1 (1) Funcționarii publici beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat. ... 10. La anexa nr. VIII capitolul II litera AII punctul 2 „Salariile de bază ale personalului din cadrul Consiliului Concurenței“, punctul 4 la notă va avea următorul cuprins: 4. Pentru condiții de muncă vătămătoare, personalului Consiliului Concurenței i se acordă un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Locurile de muncă, categoriile de personal și condițiile de acordare a sporului se aprobă de ordonatorul principal de credite, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. ... ... 11. La anexa nr. VIII capitolul II litera I articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 1 (1) Personalul contractual salarizat potrivit prezentei anexe la cap. II lit. A-lit. E poate beneficia de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat. ... 12. La anexa nr. VIII capitolul II litera I articolul 2 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; ... ... 13. La anexa nr. VIII capitolul II litera J articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
+
Articolul 7 (1) Pentru condiții de muncă vătămătoare, personalului Curții de Conturi i se acordă un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. ...
+
Articolul II Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariații care lucrează în condiții deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare.
+
Articolul III Prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 și se aplică până la data de 31 decembrie 2026. PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Petre-Florin Manole Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 30 iunie 2025. Nr. 36. ------